Mii de protestatari au folosit sâmbătă cauciucuri, pietre şi vehicule pentru a bloca drumurile care duc spre oraşul Cetinje din sud-vestul Republicii Muntenegru, în încercarea de a bloca întronizarea noului șef al Bisericii Ortodoxe Sârbe, Joanikije II, transmite Reuters.
Protestele reflectă tensiunile existente în statul balcanic, care rămâne profund divizat în ceea ce priveşte legăturile sale cu Serbia, în contextul în care unii pledează pentru relaţii mai strânse cu Belgradul, în timp ce alţii se opun oricărei alianţe prosârbe, comentează agenţia citată, relatează Agerpres.
Muntenegrul, ţară cu 620.000 de locuitori, a ieşit din uniunea cu Serbia în 2006, dar biserica sa nu a obţinut autonomie şi a rămas sub conducerea Bisericii Ortodoxe Sârbe. O treime din locuitorii Muntenegrului continuă să se identifice drept sârbi, notează AFP.